Printre apusurile vii ale zilelor trecute

Astaire-Fred

Poetii si pictorii sunt cei care ne-au invatat sa gustam melancolia asfintiturilor de soare, Hugo si Poussin, Verlaine si Le Lorrain. Realul e rodul nascociri. Iata in schimb o povata: Fred Astaire a asistat intr-o zi la finala unui turneu de tenis profesionist, de la care a plecat foarte contrariat: la scorul de 5-4 intr-un set care nu era in mod necesar ultimul, unul dintre cei doi jucatori lasase bratele in jos si sfarsise prin a pierde.

Fred Astaire nu-i reprosa infrangerea; dar se simtea jignit de renuntarea aceluia. Nici un dansator nu a muncit cat Fred Astaire, nici unul nu s-a hranit atat cu inventiile altora, nici unul n-a inventat cu mai multa rigoare: cu toate acestea, era eleganta suprema, cea care consta in a nu lasa sa transpara nimic din toate aceste eforturi. In timp ce atatia artisti, rosi de suferintele pe care le implica o creatie, sfarsesc prin a lasa sa razbata, in operele lor desavarsite, unele urme ale trudei lor, care indica exact un nedesavarsit, Fred Astaire zambeste. Cand il vedem evoluand, avem masura virtuozitatii sale (cei mai mari dansatori clasici s-au inclinat in fata lui). Dar ea nu ne coseste; ea ne extaziaza.

Iata miracolul acestui geniu usor, capabil nu doar sa danseze cu oricine si oriunde, dar si cu orice: Fred Astaire a dansat cu umbrele si cuiere, cu scaune si cu flori, you name it. Eleganta sa tine de acea relatie in mod fundamental fericita cu lucrurile si cu ceilalti. Un alt maestru al music hal-ului, Donald O’Connor, izbuteste acelasi miracol cel putin o data: in episodul “Let Them Laugh” din Singing in the Rain. Cinematografia din Hong Kong a produs si ea dansatorul ei: Jackie Chan, care a fost elevul unei scoli de opera chineze. El e un fel de negatie comica, supla si volatila a vindicativului Bruce Lee. Caci imaginea exemplara a unui film cu Bruce Lee este acel cerc in mijlocul caruia el sta nemiscat si elimina adversarii pe masura ce acestia se napustesc in spatiul sau vital (partea amuzanta fiind ca Jackie Chan a jucat, in tinerete, rolul unuia dintre agresorii lui temerari).

In cele mai bune filme ale lui Jackie Chan, dimpotriva, eroul e cel mobil, si este, asta pentru ca cel mai adesea, inferior ca forta adversarului si precum Fred Astaire, el in se slujeste de locul care evolueaza o sala de gimnastica, un santier pentru a-l satura cu acrobatiile sale. Toata gama de mijloace ale burlescului Jackie e prezenta: Chan este vlastarul acestui cinema al corpului si-al miscarii. De altfel, nu uita niciodata sa aminteasca de admiratia lui pentru Harold Lloyd si Buster Keaton, acele genii ale impasi bilitatii fizice.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

    Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>