Despre trairile unui artist

Un artist nu are nevoie de dragoste, de familie, de prieteni, nici de sentimente, nici de clipe frumoase, un artist are nevoie doar de trairi intense, de tragedii ale timpului, de nevroze, de izolare, de depresii, de necazuri, de ghinion, de nesansa, de ura si multa razvratire ca sa poata, in toata esenta lui searbada, strofocat de chinurile imaginatiei, sa creeze in cele in urma.

Nici un mare scriitor, actor, muzician, nu a dus o viata normala, iar daca a reusit acest dezastru, opera sa cu siguranta nu a fost imbracata in cele mai alese cuvinte, cautate cu sudoare pe frunte la miez de noapte ori in diminetile intunecate cand abia cocosii canta dezmortindu-se de somn.

Dragostea ne face pe toti mai simpli, mai profani, mai fericiti, zambetul schimba bucatica de materie cenusie din capul nostru care ar trebui sa-si canalizeze energia catre zari pline de cuvinte, iubirea ne schimba pana in cele mai absurde sensuri si nu ne mai lasa sa fim noi cu noi, in spatiul solitar, atingand cu degetele obosite umbrele gandurilor care ne chinuie si ne mistuie sufletele, lasand de multe ori cele mai adanci taieturi. De ce sa te lasi de gandit? De ce sa te complaci intr-o viata searbada, lipsita de chinuri, de ce sa vrei sa fii fericit si sa nu lasi pesimismul sa te modeleze ca si entitate creatoare?

Cand lasi ceva in urma, nu lasi pentru prieteni, nu lasi pentru rude, nici macar pentru copii, deoarece ii renegi inca de cand erau in nefiinta, nu lasi nici macar pentru cei care vor fi indeajuns de indiscreti cat sa-ti urmareasca opera, oricat de neinteresanta li se va parea. Cand lasi ceva in urma… o faci din egoism, o faci pentru tine, pentru ca vrei sa te simti implinit si pentru ca stii ca doar asa ti-ai gasit sensul in viata. Dand nastere la ceva si nu unor fiinte care te-ar putea blestema pentru restul zilelelor lor, pentru neajunsul de a-i fi nascut.

Simti ca fara sa te zbati in nonsens, viata ta, la nivelul caraghios, batjocoritor, sensul pe care il traiesc altii, modelandu-se dupa forme si tipare prestabilitate, te va mistui inca din prima clipa a nasterii, te va ridica intr-o atmosfera de mancarime si de foc, de dispret, ura fata de sine si asa nu poti sa mai existi si iti pui capat zilelelor. Creezi pentru ca e in natura ta si creezi pentru ca altfel nu poti fi fericit, (desi fericirea ta cunoaste un alt nivel, o alta tragedie, una cosmica, imbracata in rochia unei vaduve) decat dand nastere unor trairi care devin exterioare din momentul in care mintea ta incepe sa le conceapa si sa le accepte ca fiind geniale. Mai tragic e ca inainte de toate trebuie sa produci o explozie de proportii monstruoase ca sa o poti descrie ulterior.

Un artist adevarat nu scrie decat despre el, deoarece in jurul lui se invart norii, in jurul lui graviteaza planetele si in jurul lui are loc viata in cele mai bizare sensuri.

 

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

    Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>