Despre doi artisti interesanti care m-au marcat

chet-baker

Ii datoram mult lui Chaptal, care a inventat putin, dar a avut bunul gust de a se cantona in meseriile care li se potrivesc mediocrilor: a fost ministru de Interne si profesor. A dat numele sau indulcirii cu zahar a mustului fert inainte de mentatie. O “chaptalizare” poate interveni cand mustul nu e destul de dulce pentru un a garanta vin bun; si chiar daca se condamna toate excesele la care poate duce adaosul zahar (el deschide calea a tot felul de falsificari de vinuri), nu vad deloc de ce am fi in mod integristi unei operatii care, daca e practicata cum se cuvine, poate imbunatati buchetul unui vin.

Chet Baker isi instaleaza microfonul in palnia trompetei. Canta la instrument asa cum canta vocal, intr-un suflu scurt, dar fara sfarsit. Nu-si forteaza niciodata vocea. Dimpotriva, o coboara pana intr-atat, incat ni se pare ca se va fisura, se va marunti, aproape ca va disparea. Unii ascultatori il gasesc trist, dar se insala. Chet Baker e melancolic. Daca nu-i trist, e deoarece canta: atacuri domoale, o tehnica retinuta, care refuza anumite facilitati ale virtuozitatii; o melodie fluenta, alunecand fara efort de la o nota la alta, in acel legato care i se pare atat de simplu cuiva care n-a cantat niciodata la vreun instrument. Canta intotdeauna incet. Canta intotdeauna sezand. Se drogheaza adesea, si din greu, dar nu asta il impiedica sa stea in picioare. Daca se apleaca atat de mult asupra instrumentului sau e fiindca viseaza sa dispara in mustiucul lui, sa se cufunde in delta fluviu, sa ca se inece in muzica. In octombrie 1953, inregistreaza doua cantece melancolice: ,,The Thrill Is Gone” si “I Fall in Love Too Easily”.

In februarie 1954, recidiveaza cu un intreg album in care asigura vocalul si trompeta si care se intituleaza simplu: Chet Baker Sings. Puristii stramba din nas – un trompetist care canta – dar puristii stramba intotdeauna din nas, la un talent egal ei ii prefera intotdeauna pe cei care stramba de asemenea din nas, ca Miles Davis. Si puristii n-au inteles nimic, desi nu-i complicat, chiar de-i foarte ciudat: daca Chet Baker poate face un solo in urma propriei voci este pentru ca el canta la propria voce ca la o trompeta, reciproca fiind la fel de adevarata: trompeta e facuta sa sune cat mai aproape de modulatiile vocii umane, de suavitatea ei. El isi sufla vocea, fredoneaza la instrument. Cateodata, folosind posibilitatile inregistrarii in studio, canta si se acompaniaza la trompeta sau poate invers, nu se stie niciodata. In 25 noiembrie 1986, la Paris, cineastul francez Bertrand Fèvre l-a filmat pe Chet Baker, intr-un alb-negru somptuos, frumos ca o catastrofa.

Chet Baker interpreteaza “I’m a Fool to Want You”. Scurtmetrajul dureaza noua minute si jumatate si se intituleaza Chet’s Romance. E unul dintre cele mai frumoase filme muzicale din toate timpurile. Pentru curiosii care vor sa se delecteze cu ceva dulce acrisor intr-o seara tomnatica, nici prea friguroasa, cu un vin care inteapa usor varful limbii, iata recomandarea mea:

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

    Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>